duminică, 7 iunie 2009

De ce n-am votat?

De fraier. Aș putea spune ca am avut o zi plină într-un loc unde nu se poate vota. Dar nu e decât o scuză patetică. Ca și cele pe care vi le-ar putea da cei 80% din romanii cu drept de vot care nu au votat la alegerile europarlamentare.
Dacă nu știați încă, vom fi reprezentați în Parlamentul European și de Gigi Becali și Elena Băsescu. Dar vai, în ce țară trăiesc! s-ar lamenta 90% din conaționalii mei la auzul acestei vești!
Și eu aș spune că așa merităm atâta vreme cât suntem niște proști. Proști pentru că ne așteptăm permanent ca schimbarea sa vină de la ceilalți. Care e soluția noastră ca Becali să iasă din viața politică: să nu-l mai voteze lumea! Ei bine, nu! Soluția e ca noi, cei care nu vrem să fim reprezentați de cineva care abia cunoaște limba maternă, darămite vreuna străină, e să ne mișcăm fundu la urne și să votăm pe altcineva. De acord, oferta clasei politice nu este deloc atractivă, dar sunt sigur că putem găsi foarte ușor pe altcineva care să ne reprezinte mai bine decat Becali.
Aceasta e primul pas spre curățarea clasei politice. Oamenii de valoare o să prindă curaj să intre atunci când o să vadă ca poporul își schimbă preferințele politice.

10 comentarii:

  1. Pentru ca cei carora nu le pasa de continut voteaza si rezultatele sunt pe masura...
    Daca cei pe care-i intereseaza ce se spune si mai si gandesc putin (ex: 50 % in plus la profesori = imposibil/posibil dar creind ditamai inflatia + greve de la restul bugetarilor) nu-i intereseaza si nu se duc la vot politicienii se vor baza exclusiv pe imagine si vor arunca in stanga si-n dreapta cu false acuzatii si promisiuni desarte.
    Iar romanii ii vor vota. Nu toti, dar in democratie majoritatea conteaza. Nu calitatea, ci cantitatea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce-am spus si eu, dar cu mai mult talent aici: http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-5800392-elogiu-nesimtirii-fudule.htm

    RăspundețiȘtergere
  3. Daniel, you can't beat statistics. Chiar dacă ar fi fost 80% prezența la vot, distribuția ar fi fost aceeași. Nu încerca să te îmbeți cu apă rece, crezând că doar "clasa mijlocie de oameni intelectuali care ar fi votat sigur PDL, PNL sau PSD sau orice în afară de {EBA, Becali, Vadim}" nu a fost la vot ieri.

    Eu nu am știut cu cine să votez. Și m-am uitat la un film. Și a fost frumos. Și îmi pare puțin rău, dar doar puțin.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alexandru, uita-te putin prin articolele de presa consacrate alegerilor. Multe o sa faca referire la ce fel de oameni sunt cei 20%. Din ceilalti 80%, jumatate nu se duc la vot pentru ca nu-i intereseaza de cine e reprezentata Romania. Cealalta jumatate nu voteaza pentru ca "nu are cu cine" si dupa aia se lamenteaza ca ia uite ce reprezentati avem si ca traim intr-o tara de rahat.
    Daca aceasta ultima categorie s-ar fi dus la vot, sigur si-ar fi dat votul altuia decat Becali.
    Tu nu stii cu cine votezi, pentru ca nu prea te-a interesat sa afli.

    RăspundețiȘtergere
  5. M-am săturat să aleg răul cel mai mic. Mai ții minte atunci când a ajuns Vadim în turul 2 cu Iliescu? Spune-mi că n-ai votat cu dinții strânși atunci.

    În toate campaniile electorale văd aceleași figuri. Președinție, primărie, PE, etc. Noroc cu EBA, că a făcut campania asta mai frumoasă :) Glumesc acum, dar râd cu un zâmbet amar.

    RăspundețiȘtergere
  6. O schimbare foarte mare n-o sa se faca niciodata brusc. Omul in general, si o multime mare de oameni in special nu e in stare de asa ceva.
    O schimbare vine cu pasi marunti. Din punctul meu de vedere, a-i elimina pe Becali, Vadim, EBA din viata politica e primul pas.
    Si, daca ma uit pe liste PD-L, PNL, chiar PSD, vad totusi cativa oameni pe care eu i-as alege ca reprezentanti ai mei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Si inca ceva: prefer sa aleg pe oricine altcineva care nu e sub supraveghere penala.

    RăspundețiȘtergere
  8. Și eu am văzut. De-aia am zis că-mi pare rău, deși puțin, că n-am fost la vot.

    Daniel, ca și în dezvoltarea de software, e bine ca oamenii să aibă senzația de progres. De faptul că se îmbunătățește ceva. Asta îi motivează.

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai haide sa iti spun mai bine DE CE NU O SA MAI MERG LA VOT DE ACUM INAINTE.
    Eu pe 7 06 am fost , am votat si m-am ales cu o mare minciuna.
    De ce???
    Pai sa iti spun de ce...pentru ca asteptarile mele au fost inselate fata de imaginea prezentata in campanie.
    Si in al doilea rand...sa merg la vot si sa aleg pe cine???Pe Adrian Severin (un comunist care a fost ministru dupa revolutie,si-a facut plinul si a plecat?? ), pe Mircea Geoana (care atunci cand a fost minustru de externe...nota 10 ...si de cand e presedinte la PSD...e un 0 din toate punctele de vedere? ... )
    De ce sa ma simt vinovat pentru binele celor care castiga?De ce sa ma simt vinovat pentru taxele si impozitele care pe langa faptul ca sunt obligatorii ... mai si cresc de la o zi la alta invers proportional cu salariile...salarii mici----dobanzi,impozite ... mai mari.
    DE CE SA VOTEZ ?!?!
    Sincer iti spun ca NUMAI SUPORT.
    Voi vota atunci cand voi considera ca am pe cine...adica atunci cand persoana pe care o voi vota este o persoana pe care eu consider ca merita sustinuta...pana atunci NUMAI.GATA.M-AM SATURAT .

    De ce sa ma simt vinovat atunci cand vad insula Serpilor vanduta pe 2 lei pentru ca eu am ales atunci sa fie tariceanu in parlament?! Ei bine da...ma simt vinovat pentru asta...de fapt TOTI cei care am votat suntem vinovati pentru asta.

    RăspundețiȘtergere
  10. @Alin, eu iti inteleg si iti impartasesc frustrarile. Insa te intreb: ce solutie propui? Zici ca o sa astepti pana vine cineva care merita votat. Daca asa fac (asteapta) si ceilalti 70% din cetateni cu capul pe umeri, crezi ca o sa se schimbe clasa politica? NU, pentru ca de votat vor vota tot cei care voteaza pana acum.
    Si am vazut foarte bine ca ei nu sunt interesati sa se schimbe ceva.
    Eu zic ca degeaba ii astepti pe ceilalti. Schimbarea trebuie sa porneasca de la fiecare.

    RăspundețiȘtergere