marți, 27 octombrie 2009

Voi aveti mustrari de constiinta?

De când am aflat de boala mea, eu am. Sau mai bine zis am avut; reuşesc să trec peste şi să mă întorc la atitudinea caştigătoare. Promiţându-mi că o să fiu alt om dupa ce se termină toate astea.
Aşadar, de ce m-ar putea mustra pe mine un conştiinţa?
În primul rând aş fi putut dona şi eu sânge în mod constant. Eram perfect in stare să fac acest gest umanitar pentru semenii mei. Aş fi putut deveni donator de celule stem pentru oamenii care au nevoie de transplant de maduva.
În al doilea rând, aş fi putut fi mai aproape de oamenii dragi, de familie, de prieteni. Aş fi putut face mult mai mult pentru a-i ajuta să treacă peste momentele grele. Şi ar fi fost suficiente nişte vorbe bune, ar fi fost suficient să mă interesez mai des de ei, de lucrurile mărunte care li se întâmplă zi de zi. Aş fi putut lua parte la mai multe din bucuriile lor, ca să fie şi mai mari.
Cu o parte din veniturile mele puteam ajuta nişte oameni să-şi rezolve probleme de sănătate. Uneori oameni pe care-i cunosc de mult, oameni aproape de mine, chiar sub nasul meu.
Dar regretele sunt acum tardive. Tot ce pot să fac e să-mi promit mie însumi că toate astea o să se schimbe după ce ies de aici. Am deci încă un motiv puternic să lupt în continuare.

Gândurile de mai sus nu sunt o invitaţie la tristeţe şi la mâhnire. Sunt o invitaţie la reflecţie şi la a redescoperi persoanele şi lucrurile importante şi frumoase din viaţa noastră. Bucuraţi-vă de ele aşa cum mă bucur şi eu acum de fiecare gând de susţinere pe care-l primesc direct, telefonic sau prin orice alte mijloace de la persoanele apropiate sau dimpotriva putin cunoscute sau chiar necunoscute.

9 comentarii:

  1. Din pacate de cele mai multe ori este necesar sa vedem sa auzim sau sa ni se intample o astfel de tragedie pt a realiza cat de gresita este lista noastra de prioritati.....As vrea sa te intreb ceva.... cum se numeste medicul care se ocupa de cazul tau? sau mai bine spus cum se numeste echipa? Iti urez multa sanatate si multa putere pt tot ce va urma!

    P.S: Sunt foarte multi oameni care sunt cu gandul alaturi de tine desi nu te cunosc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc inca o data de suport!
    Medicul se numeste Radu Stoia. Echipa din spatele lui e cam invizibila pentru mine. E formata din asistente, specialisti de laborator care prelucreaza probe din cele mai diverse si probabil si alti oameni pe care nu-i vad.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu trebuie sa te gandesti la asta acum...sunt sigura ca ai facut multe lucruri bune pentru cei din jur...dovada sunt incurajarile pe care le primesti in fiecare zi...si acest lucru e foarte important...asa ca nu renunta sa lupti!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred ca foarte important este sa nu renunti la lupta si sa gandesti pozitiv sa nu lasi tristetea sa te domine, sunt de parere ca NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR.
    Prin sustinerea care o ai TREBUIE sa fii in stare sa invingi ORICE.
    SANATATE MULTA!!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Daniel, ne gandim la tine, suntem alaturi de tine,te stim puternic si suntem siguri ca vei reusi sa treci peste acest hop. Iti suntem mereu cu gandul aproape si speram ca asta va misca energii pozitive nevazute, care vor contribui si ele la insanatosire ta. Tu ai fost un luptator mereu si asa vei ramane si acum, suntem siguri!

    RăspundețiȘtergere
  6. A dona sange este unul din modurile de a face bine. Sunt insa multe alte moduri de a face bine, si eu sunt sigur ca de multe ori ai facut un lucru bun fara sa iti dai seama ca acel lucru a facut bine cuiva. Si dovada e data de numarul mare de oameni care sunt alaturi de tine in aceste momente.

    Multa sanatate in continuare, ca vointa si putere stiu deja ca ai!

    RăspundețiȘtergere
  7. Multa sanatate!
    Un membru al familiei sotiei a trecut prin aceeasi situatie cu mult optimism si acum este alaturi de sotia sa si fiica lor, perfect sanatos.
    Multa sanatate inca o data!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bravo lui! Ma bucur foarte mult pentru ei. Crezi ca poti sa-mi dai un mail la draduta @ gmail . com cu datele de contact ale tale? Macar o adresa de email. As vrea sa punem la punct un website unde sa fie publicate povestile celor care au invins boala, ca sa serveasca drept suport moral pentru cei care trec prin asta. Putem incepe cu povestea persoanei pe care ai mentionat-o mai sus!

    RăspundețiȘtergere
  9. Salut,

    Poti sa-mi raspunzi la o intrebare? Am vrut sa donez sange si n-am putut pentru ca aveam mana in ghips. Astazi il scot si as fi putut sa donez, dar sambata si duminica am avut un inceput de raceala. Am luat coldrex imediat si acum ma simt bine.
    Intrebarea e: dupa cat timp as putea sa donez?

    Cu gripa asta agresiva e posibil sa fie probleme la multa lume, si as vrea sa donez pana nu ma prinde alta raceala sau cine stie ce infectie...

    RăspundețiȘtergere