Se afișează postările cu eticheta social. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta social. Afișați toate postările

marți, 17 februarie 2009

Uite brandu' nu e brandu'

Cred că oricare din voi a intâlnit la un moment dat prin cluburi cel putin un exemplar de flăcău cu muşchii umflaţi gata să rupa tricoul mulat. Are o atitudine macho, superioară şi pare permanent în căutare de pradă.
În premieră absolută, acum, aici, secretul lor vă este dezvaluit! De fapt mi-a fost dezvăluit de instructoarea mea de la sală, care se mai întâmplă sa fie de serviciu sâmbată seara. Se numeste ... pompare! Adică vine gagiu' la sală pe la 9 seara şi, preţ de o oră, face o serie de exerciţii in forţă care-i măresc volumul muşchilor. Efect care ţine vreo două ore!
Stau şi mă gândesc cum arată seara unui asemenea exemplar masculin, imediat după terminarea ultimului exerciţiu de pompare, în jur de ora 10: aleargă repede la vestiar, bate recordul mondial la duş viteză, cu o mână se şterge şi se îmbracă în timp ce cu cealalată cheamă un taxi, îi flutură şoferului o bancnotă de 50 lei ca să confunde roşul cu verdele, ajunge în Bamboo val-vârtej ... "uff mai am 1h:40 min", bagă o tură rapidă, ocheşte o domniţă, "ce mai faci păsărică ... nu vrei un sex on the beach şi după aia să-ţi arăt colecţia mea de tricouri", ea vrajită de pectoralii bombaţi cedează, el încearcă să-şi amintească dacă a pompat şi de la brâu în jos, ce mai contează, "mai am doar 30 min", ea suspină fericită strivită de muşchii lui absolut fenomenali ... e ora 00:00! "Ufff, hai ca m-am încadrat şi de data asta".
Şi, purtând acum un tricou tricou larg fără muşchi, se întoarce în club la tovarăşii lui: "Hai mă să bem o bere, lasaţi-le pe proastele astea". 
 
Ştie cineva alte moduri şi mai "interesante" de a petrece o oră din viaţă?

luni, 16 februarie 2009

Vine politia ... esti sigur?

Astă-seară m-am încurcat de un SUV parcat într-o intersecţie, pe trecerea de pietoni, blocând tot sensul de mers. Am decis că e timpul sa beneficiez de serviciile la 112. Raspuns prompt, mi-au cerut toate datele (locul, numărul maşinii, marca, culoarea, numele meu), m-au direcţionat apoi spre cineva de la Politia Capitalei, care primise automat datele de la operatoare şi care n-a mai trebuit să spună decât că trimite un echipaj. Simplu, rapid, eficient. Uite că se poate, îmi zic eu.
Satisfăcut de isprava mea, plec spre casă unde era cald şi bine. M-am oprit însă la o oarecare distanţă sa mă asigur ca şoferul nesimţit îşi primeşte pedeapsa cuvenită. N-am rezistat frigului mai mult de 15 minute şi am plecat. Nu trecuse nici o maşină de poliţie. Şi la ora 8 seara în Bucureşti traficul e rezonabil. Mai ales pentru o maşină cu girofar.
Am dat ulterior un email la Politia Capitalei. Să vedem ce-or răspunde.
N-am putea (noi, societatea civilă) să obligăm Poliţia sau serviciul 112 să publice toate sesizările si rezultatul investigaţiei pe un site? Oricum ei au o bază de date cu toate evenimentele astea.
Facem o petiţie?

Sa protestam!

Cred ca aţi auzit de conceptul de semnătură electronică. Conceptul poate fi găsit în practică în mai multe variante, în funcţie de nivelul de siguranţă. Eu cred că peste câţiva ani vom putea deţine fiecare o semnatură electronică cu care să transformăm nişte simple documente electronice în documente oficiale. Poate n-o să pot să-mi semnez testamentul cu ea, dar o să pot să semnez un contract de servicii internet sau ... o petiţie!
Ziceam aici de oameni care vor să schimbe lucrurile din jur. Şi mulţi o fac strângând semnături. Se pare că autorităţile sunt mai receptive la asta.
Când o să aveţi semnătură electronică, o sa va implicaţi? O să participaţi (evident dându-vă datele de identificare reale) la campaniile de strângere de semnături?

Poftiti la cumparaturi!

Vorbeam într-un articol precedent de frenezia cu care românii au cumpărat in rate, în special maşini. Câteva căutări pe autovit, cel mai important site de anunţuri vânzăre-cumpărare auto, oferă o imagine relevantă a apetitului românilor pentru lux şi a impactului crizei financiare. Aşadar, iată ce puteţi cumpara de pe piaţa auto second-hand din România (de menţionat ca toate maşinile de mai jos au fost puse in vânzare în luna februarie a acestui an):
  • 3 Maserati
  • 34 Porsche (in special Cayenne)
  • Un Ferrari de 260.000E
  • 18 BMW X6/M3/Z3
  • 6 Bentley
  • 60 Audi Q7
Impresionant, nu?

joi, 5 februarie 2009

Daca nu eu, atunci cine?

Singurul lucru pe care-l admir la suporterii echipelor de fotbal româneşti este că sunt uniţi şi iau atitudine. Atunci când ceva nu le convine, trec la proteste (din pacate necivilizate sau de-a dreptul huliganice). Pentru orice ar putea afecta destinul echipei favorite, ei protestează. Nu mai sunt plătiţi jucătorii Rapidului, vin 1000 de suporteri şi îşi manifestă talentul artistic pe gardul lui Copos!
Mă întreb de ce noi, ceilalţi, care ne pretindem civilizaţi, nu ne putem uni într-un fel sau altul şi să folosim orice mijloc decent de exprimare pentru a rezolva aspectele relativ mărunte care însă ne deranjează zi de zi. Şi ne fac inevitabil să ajungem la concluzia ca trăim într-o ţară de rahat. Eu cred că ţara asta arată şi este condusă aşa cum merită nişte locuitori cu o atitudine pasivă sau care nu reuşesc să-şi facă auzite nemulţumirile. Dacă aşteptăm tot timpul ca alţii să rezolve problemele de care ne lovim şi noi s-ar putea să murim cu speranţa.
Îmi pun problema de o vreme cum ai putea să mobilizezi mai mulţi semeni pentru o cauză comună. Şi care ar fi cel mai potrivit mod de a exprima nemulţumirea lor. Un prieten mi-a oferit un răspuns. Biciclist convins (se deplasează aproape exclusiv cu bicicleta prin Bucureşti) este înscris într-o organizaţie (bate şaua să priceapă iapa) al cărei scop este de a populariza mersul pe bicicletă şi de a le face bicicliştilor viaţa mai uşoara. Ei bine, se pare ca au reuşit să pună în practică câteva idei. Cum anume îl întreb: strângere de semnaturi! Se ia o idee, câţiva voluntari, se strâng câteva sute sau mii de semnaturi şi se inmânează lista autorităţilor. Se pare ca merge! Desigur că doleanţele lor nu sunt rezolvate aşa repede cum şi-ar dori, dar lucrurile se mişcă cu o viteză infinit mai mare decât atunci când nu se implică nimeni.
Doi colegi de-ai mei au făcut toxinfecţie alimentară de la un restaurant. Unul din ei a sesizat Protecţia Consumatorului. Nu s-a întâmplat nimic spectaculos din ce ştim noi. Sunt sigur însă că o petiţie semnată de 10-20 dintre cei care au avut contact cu respecvtiul restaurant ar fi avut mai multă greutate.