Să revenim la cei care nu mai pot plăti ratele de leasing. Eu am mai ieşit de câteva ori din ţară şi făceam de fiecare dată o comparaţie între parcul auto din ţări mai dezvoltate ca noi (Grecia, Austria, Canada) şi al nostru: la noi vedeai mai multe maşini "scumpe". De ce? Pai poate aşa e românul, fudul: trebuie sa se plimbe într-o maşină cât arătoasă, ce contează că dă pe rată jumătate din veniturile familiei. Când implineşte baiatu 18 ani de ce să-i ia tăticu o maşină second-hand, cum fac americanii, când poate să-i ia una nou nouţă? Cea mai buna dovadă de educaţie financiară.
Şi iată că au venit vremuri dificile: vânzările de maşini noi scad cu 50%, piaţa second-hand e inundată de maşini care nu mai pot fi plătite, instituţiile de leasing or să înregistreze pierderi din ce în ce mai mari. Ce antrenează toate fenomenele astea: reducerea drastică a activităţii unor fabrici româneşti de componente auto (avem câteva fabrici mari care produc componente pentru marile branduri auto), nu mai zic de Dacia, pierderile înregistrate de bănci de pe urma celor care nu mai pot plăti (pierderi transferate celorlalţi clienţi prin mărirea dobânzilor la credite) şi multe alte efecte. Concluzia: lacomia si fudulia unora ne afectează pe toţi într-un final. Lacomie evident alimentată de rafinamentul diabolic al reclamelor.
Eu sper ca această criză sa nu fie catastrofală pentru România si să trecem peste ea cu nişte lecţii bine învăţate.
P.S. Când merg cu maşina la servici, tranzitez şi strada Valea Cascadelor, o stradă garnisită cu magazine care vând finisaje de interior (gresie, faianţă, etc.). Anul trecut imi lua 10 minute. Acum, indiferent la ce oră trec pe acolo, maxim 5.
Postări
