Am găsit aici un articol interesant despre stimulente (financiare). Ce se întâmpla când un jucător de fotbal e penalizat pentru fiecare pasă greşită? Nu mai dă nici o pasă. Ce face un programator care primeste bonus pentru numărul de linii de cod scrise? Scoate un program de dimensiuni astronomice care devine practic inutil.
De ce se întâmpla aşa? Pentru că cel care se gândeşte la stimulent ia de cele mai multe ori in calcul o singura variabilă, un singur aspect al activităţii vizate sau mediului în care se desfăşoară. Autorii articolului generealizează asta şi-i spun "focusing illusion".
luni, 26 ianuarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Oamenii au doua feluri de motivatii: intrinseci si extrinseci. Treaba buna rezulta din motivarile intrinseci. Cand incepi sa arunci cu stimulente in om, il faci sa creada ca asta e scopul muncii lui. Deci motivatia extrinseca, stimulentul, inlocuieste motivatia intrinseca si cand stimulentul dispare, omu e nefericit. Dar nu ma credeti pe mine pe cuvant:
RăspundețiȘtergerehttp://www.inc.com/magazine/20090101/how-hard-could-it-be-thanks-or-no-thanks_Printer_Friendly.html (sau cum rasplatesti un angajat care vine cu o idee de un milion de dolari)
Mi-a placut articolul. Si, da, ai dreptate: motivatia intrinseca e cea mai buna si pentru companie si pentru om. Cred insa ca pentru unii oameni exista un prag al motivatiei extrinseci (mai ales cea materiala), care, odata depasit, suprima motivatia extrinseca. Cu cat e mai jos, cu atat omul e mai fericit, cel putin cu munca pe care o face.
RăspundețiȘtergerePragul de care ziceam cred ca e ridicat mult de societatea consumista in care traim, ca presiunea societatii este de a castiga cat mai mult ca sa cheltuiesti in cat mai mult.