Îmi plac in special ionatanele, cu gustul lor dulce-acrişor. Dar savurez cu placere si alte soiuri, româneşti, autentice. Îmi plac atât de mult încât, după o perioadă de "secetă", mănânc chiar si 1-2 kg într-o seară (stomacul meu înca rezista).
Se pare ca dependenţa asta am dobândit-o in copilarie, când aveam la dispoziţie un beci plin de lazi cu mere în fiecare iarnă. Şi de-atunci tot consum, in mod constant. Observ însă in ultimii ani o tendinţă care ma ingrijorează: ionatanele bune, autentice, "organice" daca vrei, sunt din ce în ce mai greu de găsit. Deşi le mai găsesc înca in majoritatea pieţelor bucureştene, trebuie sa fiu foarte atent la ce cumpar, căci multe sunt amestecate cu alte soiuri, mai noi (a se citi modificate genetic) si mai rezistente, dar evident mai fade. Cei care le vând îmi spun ca rezistă din ce in ce mai greu peste iarnă. Pomii suferă de mai multe boli ca în trecut, mulţi se usucă si mor prematur.
Şi ma întreb oare o sa mă mai pot infrupta dintr-un ionatan delicios peste 2, 5, 10 ani? Dar din celelalte soiuri de fructe autentice? Deja perele sunt foarte greu de gasit, nu mai vorbesc de gutui. O sa le învingă schimbările climatice, normele obtuze ale UE, "progresul" care se traduce prin modificare genetica, pasivitatea noastră în faţa tuturor acestor schimbări?
Postări
propun sa ne facem o livada. si sa plecam o data din bucurestiul asta infect. o viata mai simpla dar in acelasi timp mai bogata. ce zici?
RăspundețiȘtergereSalutare! Aha, deci de aici numele blogului tau :). Si mie imi plac merele foarte mult. Tin minte merele de vara de la bunica din Ardeal. Cred ca erau un soi aparte care se faceau doar acolo. Erau mari, galbene, foarte tari si zemoase. Cand muscai se auzea un "crantz" sanatos si gura ti se umplea de o aroma superba si foarte fresh! Mancam zeci de mere pe zi, pur si simplu nu te puteai opri. Din pacate acum pomul ala asa de plin alta data, acum este uscat. Da, cu siguranta, pentru merele de vara de la bunica, as pleca din Bucuresti!
RăspundețiȘtergere