Oraşul

Am fost in week-end la ski, pe Valea Dorului, undeva la 2000m. Şi au fost 2 zile incredibil de deconectante, relaxante, revigorante, ca de altfel orice perioadă petrecută pe munte, în orice anotimp al anului. Soarele placut de dimineaţă care lumina culmile din jur pe o rază de mulţi kilometri te scoate din amorţeala celor -10 grade de afară. Şi totul în jur, cât vezi cu ochii, e acoperit de o pătură groasă de zăpadă.
Ieri, înapoi în Bucureşti, în maşină, alergând de colo-colo să rezolv chestiuni legate de construcţia casei. Mă întrebam la un moment dat de ce fac asta? De ce stau într-un oraş aglomerat, murdar si stresant, de ce mi-am luat un serviciu care imi oferă mari provocări intelectuale dar imi fură mai mult de 8 ore pe zi, de ce ma chinui să fac o casă unde în acelaşi oras? Nu mai bine mă mut undeva într-o localitate mică de munte, unde aş avea o viaţă cu totul altfel?
Ei bine, deocamdata nu pot face pasul ăsta. În esenţa n-am curaj: să renunţ la un serviciu încă foarte provocator, la un venit decent, la întâlnirile cu oameni dragi, la oraşul care-mi asigură un confort ridicat. Dacă o să am vreodată, o să ma consider cel mai curajos om.

P.S. Nici în lumea idilică de la 2000m, într-o zi de iarnă superbă n-am scăpat de veşnica meteahna românaşilor mei, povestită mai bine decât aş putea-o face eu aici si aici.