joi, 11 iunie 2009

Comercianti

Am terminat de citit "Confesiunile unui cafegiu", de Gheorghe Florescu si mi-a placut. O recomand. Printre altele, personajul principal a fost "cel mai mare cafegiu din România", după aprecierile personajelor din carte. Cafegiu înseamnă un om foarte priceput la alegerea si măcinarea unor sortimente de cafea din cele mai bune existente în lume în scopul obținerii unei cafele "dumenzeiești". Omul era mai întâi de toate un foarte bun comerciant, adica se descurca să obțină aproape orice pentru clienții lui și asigura o servire ireproșabilă.
Compar această imagine a comerciantului "ideal" cu ce am trăit pe pielea mea zilele astea. Am apelat la un comerciant pentru a-mi cumpara instalația termică. Printre altele, acest comerciant susținea ca nu-mi poate face rost de un anume calorifer. Am dat 2 telefoane unor firme luate de pe net și am ajuns ca și consumator final (deci fără mare putere de convingere) la un mare distribuitor pe România, unul din furnizorii acestui comerciant. Într-un minut am obținut caloriferul de care aveam nevoie. Menționez încă o dată ca nu cunosc pe absolut nimeni care să-mi fi facilitat acest dialog și nu am promis vreo șpaga sau alt beneficiu!
A doua situație: același comerciant, de la care vreau sa iau o instalație pentru pomparea apei. Efectiv nu mi-a putut oferi o soluție cap-coadă pentru nevoile mea. Era clar că nu e capabil să-mi ofere o soluție personalizată pe situația mea. A trebuit să vorbească cu un furnizor, a revenit cu o soluție de care nu era foarte sigur și în final tot eu știu mai multe, făcând documentare pe cont propriu.
Aș putea să generalizez și să spun că trebuie să fii atent și în temă atunci când cumperi bunuri sau servicii de o valoare mare. Pentru că mulți, în ignoranța lor, îți pot oferi niște soluții neadaptate nevoilor tale, pe care mai dai și o groază de bani.
Aș mai putea să spun că în România (sau poate doar în București) sunt încă multe oportunități pentru oameni care vor să ofere servicii sau produse de calitate.

P.S. Cel puțin comerciantul ăsta a învățat regula de bază: amabil și răbdător cu clientul care-ți dă câteva telefoane pe zi timp de o săptămână.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu