vineri, 13 februarie 2009

Politică şi ecologie

Am privit cu interes detaşat agitaţia din jurul alegerii noului preşedinte american, Barack Obama. Azi m-a cuprins şi pe mine entuziasmul: Obama a suspendat hotărârea lui Bush (emisă pe final de mandat) de a permite forajele în jurul coastelor SUA şi în Alaska! Atenţie însă: nu este o anulare; este practic o perioadă de 240 de zile în care cetăţenii americani îşi pot spune opinia despre aceasta chestiune extrem de importantă pentru viitorul planetei dar şi al sistemului energetic al SUA. Este însă un început promiţător: unul din cei mai puternici oameni ai planetei face ceva concret spre a o proteja.
Şi asta nu e tot: Obama propune o evaluare mai precisă a potenţialului energiilor "verzi". Poate acţiunea asta va impulsiona cercetarea in domeniu, mai ales ca SUA au adunat în ultimii ani crema cercetătorilor din lume, prin burse de studiu şi condiţii excelente de lucru.
Evident, există nemulţumiţi: companiile petroliere, care au o forţă financiară extraordinară şi o influenţă pe măsură şi care nu se vor mulţumi cu discursuri de susţinere a forajelor petroliere. Părerea mea este ca orice forţă politică din lumea asta are ca susţinere un aşa numit grup de interese, format din companii private al unic căror scop e profitul. Sunt curios ce astfel de suport are preşedintele Obama; mi-e greu să cred că îi va fi suficientă doar popularitatea. Doar sper că în jurul lui se va forma un grup de interese care va vrea să scoată profit din energia alternativă.

Liviu Mihaiu, numit de 5 luni guvernator al Deltei va fi schimbat. Evident cu un membru de partid, aflat la mâna superiorilor.
Pe final de mandat, George W. Bush a numit cam 100 de persoane în poziţii bine remunerate din administraţia americană.
Orice asemănare este pur întâmplătoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu